16 March 2025
În martie ne îndreptăm atenția spre mame, surori, fiice, mătuși, bunici, iubite, prietene… Mereu privim la persoanele din prezent. Anul acesta, ne aducem aminte de câteva dintre româncele care au făcut istorie, pentru că nu sunt deloc puține. Prin activitatea lor, unele ne-au făcut viețile mai bune. Româncele au fost „primele” în multe domenii, așa că lor le dedicăm articolul de luna aceasta.
ANA ASLAN (1897 -1988) – A fost membru al Academiei Române din 1974 și director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie, a inventat Gerovital H3 în 1952, produsul anti-îmbătrânire ale cărui principii de acțiune sunt și astăzi aplicate în cosmetică. Apropo, tu folosești vreun produs Gerovital?
ELISA LEONIDA ZAMFIRESCU (1887 – 1973) – A fost prima femeie inginer din Europa. A vrut să urmeze cursurile Facultății de Drumuri și Poduri din București, dar a fost respinsă pentru că era femeie. A mers apoi la studii în Germania, devenind în 1912 prima femeie inginer de pe continent.
ELENA CARAGIANI STOENESCU (1887 – 1929) – S-a născut în 1887, a studiat la Aerial League School, dar i-a fost refuzată diploma de absolvire, tot din cauză că era femeie. Mai târziu, în 1914, a reușit să își ia brevetul de pilot în Franța.
ECATERINA TEODOROIU (1894 – 1917) – După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe front. Din dorința de a-i răzbuna pe cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital a fost decorată de Casa Regală și avansată la gradul de sublocotenent. A participat la Bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie, ultimele ei vorbe fiind: „Luptați băieți! Apărați țara!”.
SOFIA NĂDEJDE (1856 -1946) – A fost publicistă, romancieră și activistă pentru drepturile omului. A fost prima care a contestat celebrul citat al lui Titu Maiorescu, potrivit căruia femeile sunt mai puțin inteligente decât bărbații. S-a ambiționat și a condus, astfel, mai multe cercetări pentru a dovedi contrariul.
APOLLONIA HIRSCHER (decedată în 1547) – A trăit în secolul al XVI-lea în Cetatea Braşovului. Văduvă a judelui oraşului, Lucas Hirscher, a preluat în 1541 conducerea afacerilor răposatului ei soţ, care se întindeau până în Austria şi Turcia. Chiar dacă negoţul şi politica erau la acea vreme treburi aproape exclusive bărbăteşti, a reuşit să strângă o avere foarte mare. A întemeiat mai multe fundaţii şi a donat o mare parte din averea ei locuitorilor cetăţii. Printre aceste donaţii se numără „Casa Negustorilor”, actualul Restaurant Cerbul Carpatin, situat la coltul Pieţei Sfatului şi a străzii Hirscher. Strada pe care se află şi acum restaurantul îi poartă numele.
NADIA COMĂNECI – Prima gimnastă care a primit nota 10 în istoria gimnasticii… A obținut această performanță în 1976 la Jocurile Olimpice de la Montreal.
Sigur, sunt mult mai multe românce care s-au remarcat în lume în vremuri în care femeile nici nu erau întrebate când venea vorba despre decizii sau capacitatea lor de a gândi științific. Astăzi, mentalitățile s-au schimbat și sunt mai relaxate din acest punct de vedere, astfel că numărul femei remarcabile în poziții de conducere crește de la un an la altul.
Sursa foto: www.ana-aslan.ro